Clubul are o cultură chiar dacă nu și-a definit-o
Cum ajung comportamentele repetate, tolerate și recompensate să stabilească regulile reale ale unei organizații sportive
Orice club are reguli. Unele sunt scrise în regulamente, prezentate la începutul sezonului sau afișate pe pereții vestiarului. Altele nu au fost exprimate niciodată, dar sunt învățate repede de jucători și de persoanele din club.
Ce se întâmplă când cineva întârzie? Cum reacționează antrenorul după o greșeală? Cine poate contesta o decizie? Este apreciat jucătorul care își ajută colegii sau doar cel care decide meciul? Ce comportamente sunt trecute cu vederea atunci când aparțin unui jucător important? Sunt aceleași comportamente pedepsite dacă vin de la un alt jucător?
Răspunsurile la aceste întrebări descriu cultura reală a clubului mai bine decât valorile declarate oficial. Un club nu poate alege dacă are sau nu o cultură. Poate alege doar dacă o construiește conștient sau dacă îi permite acesteia să se formeze singură.
Cultura se vede în lucrurile care se repetă
Cultura unui club nu înseamnă doar tradiție, istorie sau identitatea prezentată public. Ea cuprinde modurile de gândire și comportamentele pe care membrii organizației ajung să le considere normale.
Dacă antrenorii oferă constant explicații clare, jucătorii învață că întrebările și înțelegerea fac parte din pregătire. Dacă greșeala este urmată de ridiculizare din partea antrenorului sau a coechipierilor, jucătorii învață să o ascundă sau să evite acțiunile riscante. Dacă un jucător important întârzie și nu este sancționat, iar un junior este pedepsit pentru aceeași abatere, jucătorii observă diferența. Ei înțeleg că regulile nu se aplică tuturor în același mod. În timp, pot ajunge să creadă că locul ocupat în echipă sau relația cu antrenorul contează mai mult decât regula anunțată de club. Mai departe apar problemele în urma unor astfel de permisiuni, iar echipa și clubul va avea de suferit.
Cultura se formează prin ceea ce conducerea și stafful repetă, recompensează, corectează și tolerează.
Din acest motiv, absența unor valori clar definite nu produce un spațiu neutru. În lipsa unei direcții, normele pot fi stabilite de oamenii cu cea mai mare influență: antrenori, conducători, lideri informali sau jucători experimentați. Unele pot sprijini performanța. Altele pot crea confuzie, teamă sau lipsă de responsabilitate.
Cercetarea asupra mediilor de dezvoltare sportivă susține o perspectivă asemănătoare: dezvoltarea nu depinde numai de calitățile sportivului, ci și de relațiile, structurile și cultura mediului în care acesta se pregătește. O analiză publicată în Frontiers in Sports and Active Living prezintă rolul mediului social în dezvoltarea talentului sportiv.
Valorile declarate trebuie traduse în comportamente
„Respect”, „disciplină”, „unitate” și „performanță” apar în prezentarea multor organizații. Problema nu este folosirea acestor cuvinte, ci lipsa unei explicații despre ceea ce înseamnă ele în activitatea zilnică. Mai exact, cum se vrea ca aceste calități să fie exprimate și care comportamente nu sunt încurajate de club.
Dacă un club spune că apreciază respectul, trebuie să stabilească felul în care acesta se manifestă. Respectul presupune punctualitate? Un anumit mod de a oferi feedback? Posibilitatea jucătorului de a cere o explicație? Se aplică aceleași reguli pentru un jucător important și pentru un jucător de rezervă?
Dacă obiectivul este dezvoltarea, clubul trebuie să decidă ce face după o greșeală. O folosește pentru a construi o direcție de lucru sau doar pentru a identifica vinovatul? Există convingerea care spune că „Dacă aflăm cine a greșit, știm de ce s-a luat gol.” Dacă aflăm cine a greșit, aflăm un lucru pe care îl vede toată lumea care a privit acțiunea, iar acest lucru nu oferă niciun răspuns. Mai important este să aflăm cum s-a ajuns la greșeală, ce se poate corecta în acea situație și cum se poate merge mai departe după o astfel de greșeală. Cultura unui club poate să rămână la identificarea „vinovaților”, însă pe viitor nu se vor schimba decât „vinovații”, iar cultura va rămâne aceeași. Dacă nimic nu se schimbă cu clubul, atunci nimic nu se schimbă nici cu rezultatele.
O valoare devine utilă doar atunci când poate influența un comportament și o decizie.
Valorile scrise pe perete nu pot compensa practicile care le contrazic
Un club nu poate susține că promovează dezvoltarea, dar să evalueze juniorii exclusiv prin rezultatul ultimului meci. Nu poate cere responsabilitate jucătorilor dacă obiectivele și rolurile lor se schimbă fără explicații. Nu poate vorbi despre unitate când conflictele sunt ignorate până devin imposibil de gestionat.
Jucătorii observă ceea ce clubul acceptă
Standardele nu sunt stabilite doar prin sancțiuni. Ele sunt construite și prin lucrurile care rămân fără răspuns. Un jucător valoros își umilește un coleg, iar stafful nu intervine. Un antrenor promite o discuție individuală, dar o amână în mod repetat. Regulile de recuperare sunt prezentate ca obligatorii, însă nu sunt respectate de cei cu statut superior. În toate aceste situații, echipa primește un mesaj.
Mesajul nu este cel declarat, ci cel demonstrat: acel comportament este acceptabil în anumite condiții. Acest lucru nu înseamnă că orice abatere trebuie pedepsită public. Răspunsul poate fi o clarificare sau o discuție individuală. Important este ca organizația să nu lase comportamentele relevante să definească singure limitele grupului.
Cultura influențează și cine poate reuși în club
Un club poate recruta un jucător potrivit din punct de vedere tehnic, dar să fie incompatibil cu mediul său. Poate aduce un antrenor competent, ale cărui metode intră în conflict cu modul în care organizația spune că vrea să își dezvolte jucătorii. De aceea, profilul sportiv sau profesional nu ar trebui să se limiteze la calități tehnice. Contează și felul în care persoana colaborează, răspunde presiunii și contribuie la standardele grupului.
În același timp, expresia „nu se potrivește culturii noastre” nu trebuie folosită pentru a respinge orice perspectivă diferită. O cultură sănătoasă nu este în totalitate rigidă și nu cere conformitate totală. Ea oferă suficientă claritate pentru cooperare, dar permite întrebări, exprimare liberă și schimbare. Cultura nu trebuie protejată doar pentru că există. Uneori tocmai ea este problema care trebuie analizată.
Cum începe construirea conștientă a culturii
Primul pas nu este alegerea unor cuvinte atractive. Este observarea realității și setarea standardului. Ce comportamente sunt recompensate în prezent? Ce este tolerat? Cum se iau deciziile? Cum circulă informația? Ce se întâmplă după victorie, înfrângere sau conflict? Există diferențe între ceea ce conducerea spune, ceea ce antrenorii cer și ceea ce jucătorii trăiesc?
După această analiză, clubul poate defini câteva principii și le poate transforma în practici clare. Discursul conducerii și modul de exprimare, integrarea jucătorilor noi, răspunsul la indisciplină, relația dintre academie și seniori sau criteriile de evaluare pot deveni expresii concrete ale culturii. Standardul setat are nevoie să fie aplicat și nu va însemna nimic dacă comportamentele nu sunt corelate cu cerințele clubului.
Un studiu asupra unui mediu sportiv care a produs constant sportivi de nivel înalt a identificat, prinrte altele, importanța coerenței organizaționale, a sprijinului și a integrării sportivilor într-un mediu mai larg, nu doar într-un program de antrenament. Studiul lui Henriksen și colaboratorii nu oferă o rețetă universală, dar arată de ce mediul trebuie analizat ca întreg.
Cultura nu garantează rezultatele. Poate însă crea condiții care susțin sau limitează apariția lor.
Clubul are deja o cultură. Întrebarea importantă este dacă aceasta reflectă oamenii și performanța pe care organizația spune că vrea să le construiască.